Legea 249/2015
Operatorii economici care introduc pe piață produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligați să informeze comercianții și/sau consumatorii despre încetarea reutilizării unui anumit tip de ambalaj și să asigure preluarea acestora încă 6 luni de la data încetării utilizării lor.
Operatorii economici care marchează ambalaje pentru identificare în vederea îmbunătățirii activităților de recuperare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, în sensul Deciziei 97/129/CE de stabilire a sistemului de identificare a materialelor folosite pentru ambalaje în conformitate cu Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje sunt obligați să aplice sistemul de marcare și identificare prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta lege.
Operatorii economici care introduc pe piața națională pungi de transport din plastic biodegradabile și compostabile sunt responsabili pentru etichetarea acestor ambalaje de desfacere, potrivit ordinului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligați să marcheze sau să înscrie pe ambalajul primar sau pe eticheta produsului destinat consumatorilor sintagma «ambalaj reutilizabil»;
Operatorii economici care comercializează cu amănuntul produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligați:
a) să informeze consumatorii asupra valorii garanției bănești și asupra sistemului de preluare a ambalajelor respective;
b) să primească la schimb ambalajele reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate;
c) să returneze, la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal, valoarea garanției bănești în cazul ambalajelor reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate.
Operatorii economici care comercializează pungi de transport din plastic sunt obligați să comercializeze numai pungi de transport din plastic care respectă cerințele esențiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj, prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2, astfel încât acestea să corespundă unor reutilizări multiple, cu excepția pungilor de transport din plastic foarte subțire.
Operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligați să organizeze, începând cu data de 1 ianuarie 2019, preluarea ambalajelor reutilizabile, astfel încât să realizeze un procentaj de returnare de minimum 80%.
Operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate prevăzute la art. 10 alin. (5) sunt obligați să aibă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, un procentaj mediu al greutății ambalajelor reutilizabile din greutatea ambalajelor utilizate într-un an la introducerea pe piață a produselor lor, incluzând și ambalajele luate spre închiriere de la operatorii economici care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje sunt responsabili pentru respectivele ambalaje, de cel puțin 5%, dar nu mai puțin decât procentajul mediu realizat în perioada 2018-2019 și să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv.
Operatorii economici care își îndeplinesc obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului în mod individual, persoanele juridice prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b), autoritățile și instituțiile publice locale și operatorii economici care colectează și/sau preiau deșeurile de ambalaje în vederea valorificării au obligația să furnizeze anual Ministerului Mediului date referitoare la propriile activități cu privire la gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și să își asume răspunderea pentru datele furnizate.
Persoanele juridice prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b) au obligația să furnizeze anual Ministerului Mediului, pe lângă informațiile prevăzute la alin. (1), și informații privind cantitățile de ambalaje contractate cu fiecare dintre operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1).
Operatorii economici care distribuie produse ambalate trebuie să se asigure că operatorii economici care introduc pe piața națională produsele respective sunt incluși în lista prevăzută la art. 16 alin. (3).
Operatorii economici care comercializează către consumatorii finali produse ambalate în structuri de vânzare cu suprafață medie și mare, prevăzute la art. 4 lit. m) și n) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au următoarele obligații:
a) să achiziționeze de la toți furnizorii și să comercializeze în cadrul structurii proprii de vânzare produse ambalate atât în ambalaje reutilizabile, cât și de unică folosință, dacă acestea sunt disponibile în oferta furnizorului;
b) să asigure pentru consumatori posibilitatea de a se debarasa de ambalaje la cumpărarea produselor, fără a le solicita plată;
c) să organizeze în cadrul structurii de vânzare sau în imediata vecinătate a acesteia puncte de preluare și rambursare a garanției bănești pentru ambalajele primare;
d) să se asigure că operatorii economici care introduc pe piața națională produsele comercializate sunt incluși în lista prevăzută la art. 16 alin. (3).
Operatorii economici deținători de ambalaje folosite din comerț și industrie și/sau de deșeuri de ambalaje din comerț și industrie au obligația:
a) să returneze ambalajele folosite către furnizori sau operatorii economici desemnați de aceștia conform prevederilor contractuale; sau
b) să predea deșeurile de ambalaje către colectori desemnați de o organizație prevăzută la art. 16 alin. (5) lit. b); sau
c) să asigure reciclarea, iar în cazul în care nu pot fi reciclate, valorificarea acestora prin alte metode, prin contracte încheiate cu operatori economici autorizați pentru desfășurarea operațiilor respective, precum și raportarea datelor potrivit obligațiilor de raportare ale producătorului prevăzute la art. 17 alin. (1).
Unitățile administrativ-teritoriale/subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor au obligația:
a) să organizeze, să gestioneze și să coordoneze, personal sau prin mandatarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, activitatea de valorificare materială și energetică a fluxului de deșeuri de ambalaje din deșeurile municipale împreună cu deșeurile municipale din aceleași materiale;
b) să solicite organizațiilor prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b) sumele și să stabilească modalitatea de plată pentru desfășurarea campaniilor prevăzute la art. 21 alin. (1);
c) să stabilească modalitatea concretă de comercializare a deșeurilor cu valoare de piață și modalitatea de acoperire a costurilor pentru serviciile de colectare și transport, stocare temporară și sortare, prestate de către operatorul/operatorii de salubrizare în funcție de contravaloarea materiilor prime secundare vândute și costurile nete pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale;
d) să asigure informarea locuitorilor, prin postare pe site-ul propriu sau printr-o altă formă de comunicare, asupra sistemului de gestionare a deșeurilor de ambalaje din cadrul localităților.
e) să publice lunar pe site-ul propriu rapoartele centralizate realizate pe baza informațiilor primite de la operatorii economici;
Operatorii economici autorizați care preiau prin achiziție ambalaje folosite de la populație prin puncte de colectare sau stațiile de sortare autorizate care preiau deșeuri de la operatorii de salubritate au obligația să notifice desfășurarea activității asociației de dezvoltare intercomunitară sau, după caz, unității administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor de pe raza teritorială unde își desfășoară activitatea și să raporteze trimestrial acesteia cantitățile de deșeuri de ambalaje colectate de la persoanele fizice.
Operatorii economici colectori autorizați care preiau prin achiziție deșeuri de ambalaje de la populație de la locul de generare a acestora au obligația să se înregistreze la nivelul asociației de dezvoltare intercomunitară sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor unde desfășoară activitatea și să raporteze trimestrial acestora cantitățile de deșeuri de ambalaje colectate de la persoanele fizice.
În cazul achiziției ambalajelor de la populație conform prevederilor alin. (8) și (9), operatorii economici autorizați au obligația să țină o evidență și să raporteze distinct cantitățile achiziționate.
Se admite introducerea pe piață numai a ambalajelor care îndeplinesc cerințele esențiale prevăzute în anexa nr. 2
Este interzisă obstrucționarea introducerii pe piață a ambalajelor care îndeplinesc cerințele esențiale prevăzute în anexa nr. 2.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), se interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner.
Operatorii economici sunt obligați să introducă pe piață numai ambalaje la care suma nivelurilor concentrațiilor de plumb, cadmiu, mercur și crom hexavalent prezente în ambalaj sau în componentele acestuia nu depășește 100 de părți/milion raportat la greutate.
Operatorii economici sunt obligați să introducă pe piață numai ambalaje la care suma nivelurilor concentrațiilor de plumb, cadmiu, mercur și crom hexavalent prezente în ambalaj sau în componentele acestuia nu depășește 100 de părți/milion raportat la greutate.
Se interzice condiționarea, sub orice formă, a drepturilor legale ale consumatorilor referitoare la garanția produsului cumpărat de păstrarea ambalajului.
Se interzic amestecarea deșeurilor de ambalaje colectate separat, precum și încredințarea, respectiv primirea, în vederea eliminării prin depozitare finală, a deșeurilor de ambalaje.