Producătorii și deținătorii de deșeuri, persoane juridice, sunt
obligați cumulativ să clasifice și să codifice deșeurile generate
din activitate în lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1),
după care să întocmească o listă a acestora.
În cazul unui tip de deșeu care se încadrează potrivit listei
deșeurilor prevăzute la art. 7 alin. (1) sub două coduri diferite în
funcție de posibila prezență a unor caracteristici periculoase -
codurile marcate cu asterisc, încadrarea ca deșeu nepericulos se
realizează de către producătorii și deținătorii de astfel de deșeuri
numai în baza unei analize a originii, testelor, buletinelor de
analiză și a altor documente relevante solicitate de către
autoritatea de protecție a mediului.
În scopul determinării posibilităților de amestecare, a metodelor de
pregătire prealabilă, reciclare, valorificare și eliminare a
deșeurilor, producătorii și deținătorii de deșeuri persoane juridice
sunt obligați să efectueze și să dețină o caracterizare a deșeurilor
periculoase generate din propria activitate și a deșeurilor care pot
fi considerate periculoase din cauza originii sau compoziției și
dacă acestea prezintă una sau mai multe dintre proprietățile
prevăzute în anexa nr. 4.
Producătorii sau organizațiile care implementează răspunderea
extinsă a producătorului pun în aplicare măsurile care le revin în
materie de răspundere extinsă, inclusiv în cazul vânzărilor la
distanță, și se asigură că mijloacele financiare sunt corect
utilizate și că toți operatorii publici și privați implicați în
punerea în aplicare a schemelor de răspundere extinsă a
producătorilor raportează date fiabile.
Producătorii de produse stabiliți în alt stat membru sau țară terță
care introduc produse pe teritoriul României sunt obligați să
numească o persoană juridică stabilită pe teritoriul național drept
reprezentant autorizat în scopul îndeplinirii obligațiilor care îi
revin unui producător sau în temeiul schemelor de răspundere extinsă
a producătorilor.
Orice furnizor al unui articol, potrivit definiției prevăzute la
art. 3 pct. 33 din Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului
European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind
înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea
substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene
pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de
abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a
Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei
76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE,
93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, pune la dispoziția Agenției
Europene pentru Produse Chimice informațiile prevăzute la art. 33
alin. (1) din regulamentul menționat, utilizând baza de date
dezvoltată de Agenția Europeană pentru Produse Chimice potrivit art.
9 alin. (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a
anumitor directive, cu modificările ulterioare.
Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri au obligația de a
se asigura că deșeurile sunt pregătite pentru reutilizare, reciclate
sau sunt supuse altor operațiuni de valorificare, în conformitate cu
prevederile art. 4 și art. 21.
Unitățile și întreprinderile care valorifică deșeurile au obligația
să dețină spații special amenajate pentru stocarea deșeurilor în
condiții care să garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană
și deteriorării calității mediului.
Unitățile și întreprinderile care valorifică deșeurile au obligația
să evite formarea de stocuri de deșeuri care urmează să fie
valorificate, precum și de produse rezultate în urma valorificării
care ar putea genera fenomene de poluare a mediului sau care să
prezinte riscuri asupra sănătății populației.
Producătorii/deținătorii de deșeuri au obligația să dețină spații
special amenajate pentru stocarea deșeurilor în condiții care să
garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană și deteriorării
calității mediului.
Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de
deșeuri și deținătorii de deșeuri, în cazul în care acest lucru este
necesar, pentru respectarea prevederilor privind valorificarea
deșeurilor (art. 15) și pentru facilitarea sau îmbunătățirea
pregătirii pentru reutilizare, reciclării și altor operațiuni de
valorificare, au obligația să colecteze deșeurile separat și să nu
le amestece cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite.
Operatorii economici care colectează și/sau transportă deșeuri au
obligația de a le verifica vizual dacă sunt separate corespunzător
și de a le prelua separat și a nu le amesteca în timpul
transportului cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite.
Este interzisă incinerarea deșeurilor colectate separat pentru
pregătirea pentru reutilizare și reciclare în temeiul art. 17 alin.
(1)-(4) și al art. 33 (privind biodeșeurile), cu excepția deșeurilor
care provin din operațiuni de tratare ulterioară a deșeurilor
colectate separat, pentru care incinerarea reprezintă rezultatul
optim din punct de vedere ecologic în conformitate cu art. 4
(privind ierarhia deșeurilor).
Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri, în cazul în care
acest lucru este necesar pentru a se respecta alin. (1) și a se
facilita sau îmbunătăți valorificarea, adoptă măsurile pentru a
elimina, înainte sau în timpul valorificării, substanțele
periculoase, amestecurile și componentele provenite de la deșeuri
periculoase, pentru a fi tratate în conformitate cu prevederile art.
4 și art. 21.
Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri cu condiția
respectării prevederilor art. 16 alin. (1) și (4) introduc
colectarea separată cel puțin pentru hârtie, metal, plastic și
sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile.
Titularul autorizației de construire/desființare emise de către
autoritatea administrației publice locale, centrale sau de către
instituțiile abilitate să autorizeze lucrările de construcții cu
caracter special are obligația de a avea un plan de gestionare a
deșeurilor din activități de construire și/sau desființare, după
caz, prin care se instituie sisteme de sortare pentru deșeurile
provenite din activități de construcție și desființare, cel puțin
pentru lemn, materiale minerale - beton, cărămidă, gresie și
ceramică, piatră, metal, sticlă, plastic și ghips pentru
reciclarea/reutilizarea lor pe amplasament, în măsura în care este
fezabil din punct de vedere economic, nu afectează mediul
înconjurător și siguranța în construcții, precum și de a lua măsuri
de promovare a demolărilor selective pentru a permite eliminarea și
manipularea în condiții de siguranță a substanțelor periculoase
pentru a facilita reutilizarea și reciclarea de înaltă calitate prin
eliminarea materialelor nevalorificabile.
Producătorii au obligația să acopere costurile de gestionare a
deșeurilor din deșeurile municipale pentru care se aplică
răspunderea extinsă a producătorului stabilite de prezenta ordonanță
de urgență și prin Legea nr. 249/2015, cu modificările și
completările ulterioare, Legea nr. 212/2015, cu modificările și
completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008, cu
modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construire
și/sau desființare potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, au obligația să gestioneze
deșeurile din construcții și desființări, astfel încât să atingă un
nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni
de valorificare materială, inclusiv operațiuni de rambleiere care
utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70%
din masa deșeurilor nepericuloase provenite din activități de
construcție și desființări, cu excepția materialelor geologice
naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia
Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE
de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul Directivei
2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri au obligația să
supună deșeurile care nu au fost valorificate potrivit art. 15 unei
operațiuni de eliminare în condiții de siguranță, care îndeplinesc
cerințele art. 21.
Operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției
mediului pentru activitatea de eliminare a deșeurilor au următoarele
obligații:
a) să asigure eliminarea în totalitate a deșeurilor
care le sunt încredințate;
b) să folosească cele mai bune
tehnici disponibile și care nu implică costuri excesive pentru
eliminarea deșeurilor;
c) să introducă în instalația de
eliminare numai deșeurile menționate în autorizația emisă de agenția
județeană pentru protecția mediului, ANPM, după caz, și să respecte
tehnologia de eliminare aprobată de acestea.
În cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care
producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, inclusiv în
cazul în care proprietarul terenului pe care sunt abandonate
deșeurile nu este cunoscut, cheltuielile legate de curățarea și
refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare,
recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către unitatea
administrativ-teritorială.
După identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta
este obligat să suporte atât cheltuielile prevăzute la alin. (3),
efectuate de unitatea administrativ- teritorială, cât și pe cele
legate de acțiunile întreprinse pentru identificare.
Responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor
(1)
Producătorul de deșeuri inițial sau, după caz, orice deținător de
deșeuri are obligația de a efectua operațiunile de tratare în
conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și art. 21 prin
mijloace proprii sau prin intermediul unui operator economic
autorizat care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sau
unui operator public ori privat de colectare a deșeurilor în
conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și art. 21.
(2)
Deținătorul de deșeuri, care execută lucrări de
construire/desființare pentru care nu este obligatorie emiterea unei
autorizații de construire, potrivit prevederilor art. 11 din Legea
nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, are obligația să utilizeze sistemul organizat de
autoritatea administrației publice locale de pe raza
administrativ-teritorială în care își are domiciliul potrivit art.
17 alin. (5) lit. m).
(3) Operatorii economici autorizați din
punctul de vedere al protecției mediului să efectueze operațiuni de
colectare de deșeuri au obligația să le predea numai la instalații
autorizate pentru efectuarea unei operațiuni de eliminare sau
valorificare, după caz, prevăzute în anexele nr. 3 și 7, cu
respectarea prevederilor art. 21.
(4) Pentru îndeplinirea
obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, titularul unei
activități economice de gestionare a deșeurilor și/sau generatoare
de deșeuri are obligația să desemneze o persoană din rândul
angajaților proprii sau să delege această obligație unei terțe
persoane.
(5) Pentru activitățile care necesită autorizație de
mediu/autorizație integrată de mediu, persoanele desemnate,
prevăzute la alin. (4), trebuie să fie instruite în domeniul
prevenirii generării de deșeuri și al managementului deșeurilor,
inclusiv în domeniul substanțelor periculoase, ca urmare a
absolvirii unor programe de perfecționare și specializare
recunoscute la nivel național, conform prevederilor Ordonanței
Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Producătorul sau deținătorul care transferă deșeuri către una dintre
persoanele fizice autorizate ori persoanele juridice prevăzute la
art. 23 alin. (1) în vederea efectuării unor operațiuni de tratare
preliminară operațiunilor de valorificare sau de eliminare completă
nu este scutit, ca regulă generală de responsabilitatea pentru
realizarea operațiunilor de valorificare ori de eliminare completă.
Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase, precum și
operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției
mediului să desfășoare activități de colectare, transport, stocare
și tratare a deșeurilor periculoase sunt obligați să colecteze, să
transporte și să stocheze separat diferitele categorii de deșeuri
periculoase, în funcție de proprietățile fizico-chimice, de
compatibilități și de natura substanțelor de stingere care pot fi
utilizate pentru fiecare categorie de deșeuri în caz de incendiu,
astfel încât să se poată asigura un grad ridicat de protecție a
mediului și a sănătății populației potrivit prevederilor art. 21,
incluzând asigurarea trasabilității de la locul de generare la
destinația finală, pentru a îndeplini prevederile art. 48.
Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase, inclusiv
comercianții și brokerii care intră fizic în posesia deșeurilor, au
obligația să nu amestece diferitele categorii de deșeuri periculoase
cu alte categorii de deșeuri periculoase sau cu alte deșeuri,
substanțe ori materiale.
În situațiile în care au fost amestecate în mod ilegal deșeuri
periculoase, încălcându-se dispozițiile prezentului articol,
deținătorul deșeurilor este obligat, cu respectarea prevederilor
art. 62, să efectueze separarea acestora dacă este fezabilă din
punct de vedere tehnic și necesară cu respectarea art. 21.
În cazul în care separarea nu este necesară în conformitate cu alin.
(4), deținătorul deșeurilor trebuie să trateze deșeurile amestecate
în cadrul unei instalații care dispune de o autorizație pentru
tratarea unui astfel de amestec, în conformitate cu art. 34 și art.
35.
(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri sunt obligați să se
asigure că pe durata efectuării operațiunilor de colectare,
transport și stocare a deșeurilor periculoase, acestea sunt ambalate
și etichetate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea
substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a
Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, cu modificările și completările
ulterioare.
(2) Transferul deșeurilor periculoase pe teritoriul
național trebuie să fie însoțit de documentul de identificare
prevăzut în anexa IB la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, cu
modificările și completările ulterioare.
(1) Cu respectarea obligațiilor privind gestionarea deșeurilor
periculoase prevăzute la art. 28 și art. 29, producătorii și
deținătorii de uleiuri uzate, excluzând persoanele fizice, trebuie
să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că:
a)
uleiurile uzate sunt colectate separat ținând cont de bunele
practici în recipiente închise etanș, rezistente la șoc mecanic și
termic, cu excepția cazului în care colectarea separată nu este
posibilă din punct de vedere tehnic;
b) uleiurile uzate sunt
tratate, acordându-se prioritate regenerării sau, alternativ, altor
operațiuni de reciclare care au un rezultat general echivalent sau
mai bun asupra mediului decât regenerarea, în conformitate cu art. 4
și 21;
c) uleiurile uzate prezentând caracteristici diferite nu
se amestecă, iar uleiurile uzate nu se amestecă cu alte tipuri de
deșeuri sau substanțe, dacă o astfel de amestecare împiedică
regenerarea lor sau alte operațiuni de reciclare care ar genera
rezultate echivalente sau mai bune, în ansamblu, asupra mediului
decât regenerarea;
d) uleiurile uzate sunt stocate în
recipiente adecvate în spații corespunzător amenajate, împrejmuite
și securizate, pentru prevenirea scurgerilor necontrolate.
(2)
Stațiile de distribuție a produselor petroliere și alți operatori
economici care comercializează uleiuri de motor și de transmisie au
următoarele obligații:
a) să amenajeze în incintă un spațiu de
colectare a uleiurilor uzate sau într-o zonă aflată la o distanță
acceptabilă pentru clienți și să asigure colectarea cu titlu gratuit
a acestora pentru tipurile de uleiuri comercializate;
b) să
predea uleiurile uzate colectate operatorilor economici autorizați
din punctul de vedere al protecției mediului să efectueze această
operație;
c) să afișeze la loc vizibil indicatoare privind
amplasarea spațiilor de colectare.
(3) Producătorii și
deținătorii de uleiuri uzate, cu excepția persoanelor fizice, sunt
obligați să predea întreaga cantitate numai operatorilor economici
autorizați să desfășoare activități de colectare, valorificare
și/sau de eliminare a uleiurilor uzate.
(4) APM publică pe
site-ul propriu lista cu operatorii economici autorizați să
desfășoare activități de salubritate, colectare, valorificare și/sau
de eliminare a uleiurilor uzate.
Toate unitățile sau întreprinderile care desfășoară activități de
colectare, salubritate, tratare a deșeurilor sunt obligate să obțină
o autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către
autoritățile competente pentru protecția mediului.
Unitățile sau întreprinderile care desfășoară activități de tratare
a deșeurilor sunt obligate să depună la autoritatea competentă
pentru protecția mediului documentația completată conform
prevederilor alin. (2) și să solicite revizuirea
autorizației/autorizației integrate de mediu până la data de 1
februarie 2024.
Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să se
înscrie în registrul ținut de ANPM.
Persoana juridică ce exercită o activitate de natură comercială sau
industrială, pentru care autoritatea competentă pentru protecția
mediului a emis o autorizație de mediu/autorizație integrată de
mediu, având în vedere rezultatele unui audit de deșeuri, este
obligată să întocmească și să implementeze un program de prevenire
și reducere a cantităților de deșeuri generate din activitatea
proprie sau, după caz, de la orice produs fabricat, inclusiv măsuri
care respectă un anumit design al produselor, și să adopte măsuri de
reducere a periculozității deșeurilor.
Programul prevăzut la alin. (1) se publică pe pagina de internet a
persoanei juridice și se transmite anual agenției județene pentru
protecția mediului, inclusiv progresul înregistrat, până la 31 mai
anul următor raportării.
Producătorii de deșeuri nepericuloase, unitățile și întreprinderile
prevăzute la art. 34, producătorii de deșeuri periculoase și
unitățile și întreprinderile care colectează sau transportă deșeuri
periculoase, nepericuloase cu titlu profesional ori acționează în
calitate de comercianți și de brokeri de deșeuri periculoase și
nepericuloase țin o evidență cronologică lunară, o publică în format
tabelar și o pun la dispoziția agenției județene pentru protecția
mediului electronic în sistemul pus la dispoziție de ANPM, până la
15 martie anul următor raportării, precum și la cerere autorităților
competente de control, după:
a) codul deșeului potrivit art. 7
alin. (1), cantitatea în tone, natura și originea deșeurilor
generate, precum și cantitatea de produse și materiale care rezultă
din pregătirea pentru reutilizare, din reciclare sau din alte
operațiuni de valorificare, eliminare;
b) destinația, frecvența
colectării, modul de transport și metoda de tratare prevăzută pentru
deșeuri, atunci când este relevant;
c) cantitatea de deșeuri în
tone încredințată spre eliminare.
Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase sunt obligați să
dețină buletinele de analiză care caracterizează deșeurile
periculoase și să le transmită, la cerere, autorităților competente
pentru protecția mediului.
Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să
păstreze evidența gestiunii deșeurilor cel puțin 3 ani, cu excepția
operatorilor economici care desfășoară activități de transport, care
trebuie să păstreze evidența timp de cel puțin 12 luni.
La cererea autorităților competente sau a unui deținător anterior,
operatorii economici prevăzuți la alin. (1) trebuie să furnizeze
documentele justificative conform cărora operațiunile de gestionare
au fost efectuate.
În vederea efectuării controalelor prevăzute la alin. (2) și (3) de
către reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, ofițerii și agenții
de poliție din cadrul Poliției Române, ofițerii și subofițerii din
cadrul Jandarmeriei Române, precum și de către personalul poliției
locale, producătorii, deținătorii de deșeuri și operatorii economici
autorizați din punctul de vedere al protecției mediului să
desfășoare activități de colectare, reciclare, valorificare,
tratare, eliminare și transport al deșeurilor sunt obligați să
permită accesul pe amplasament.
Este interzisă reclasificarea deșeurilor periculoase ca deșeuri
nepericuloase de către producătorul sau deținătorul de deșeuri prin
diluarea sau amestecarea acestora în scopul de a diminua
concentrațiile inițiale de substanțe periculoase la un nivel mai mic
decât nivelul prevăzut pentru ca un deșeu să fie definit ca fiind
periculos.
Abandonarea, aruncarea, precum și ascunderea deșeurilor sunt
interzise.
Eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor
autorizate în acest scop sunt interzise.
Se interzice incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau
obiect.
Îngroparea deșeurilor de orice fel este interzisă.
Persoanele fizice au obligația să depună deșeurile provenite din
gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a
deșeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuți
în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare,
inclusiv în centrele prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) și i).
Persoanele fizice care dețin în gospodărie uleiuri vegetale folosite
sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai
operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de
salubritate, colectare, valorificare și/sau de eliminare a
uleiurilor uzate.
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
asigure colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie,
metal, plastic și sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și
pentru textile din deșeurile municipale, să stabilească dacă
gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract
de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de
materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de
materiale/pe tip de material și să organizeze atribuirea conform
deciziei luate;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de
minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deșeurile de
hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere
sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de
deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
atingă, până în anul 2025 un nivel minim de pregătire pentru
reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale de 55% din masă;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
atingă, până în anul 2030 un nivel minim de pregătire pentru
reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale de 60% din masă;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
atingă, până în anul 2035 un nivel minim de pregătire pentru
reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale de 65% din masă;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
includă în caietele de sarcini și în contractele de delegare a
gestiunii serviciului de salubrizare, în aplicarea principiilor
prevăzute la art. 3 din Legea serviciului de salubrizare a
localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, tarife distincte pentru activitățile
desfășurate de operatorii de salubrizare pentru gestionarea
deșeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă și textile, respectiv
pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele menționate
anterior;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
stabilească și să includă în caietele de sarcini, în contractele de
delegare a gestiunii serviciului de salubrizare și în regulamentele
serviciului de salubrizare indicatori de performanță pentru fiecare
activitate din cadrul serviciului de salubrizare, care să cuprindă
indicatorii prevăzuți în anexa nr. 5, astfel încât să atingă
obiectivele de reciclare prevăzute la lit. b)-e) și penalități
pentru nerealizarea lor;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.
21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, instrumentul economic
„plătește pentru cât arunci“, bazat pe unul sau mai multe dintre
următoarele elemente:
(i) volum;
(ii) frecvență de colectare;
(iii) greutate;
(iv) saci de colectare personalizați;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
stabilească și să aprobe pentru beneficiarii serviciului de
salubrizare taxe/tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor de
hârtie, metal, plastic, sticlă și textile (prevăzute la lit. a)),
respectiv pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele
menționate anterior, și sancțiuni aplicabile în cazul în care
beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător fluxurile de
deșeuri stabilite prin Legea serviciului de salubrizare a
localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru
gestionarea deșeurilor prevăzute la lit. a) valoarea contribuției
pentru economia circulară prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru
mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006,
cu modificările și completările ulterioare, numai pentru cantitățile
de deșeuri destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din
aplicarea indicatorilor de performanță prevăzuți în contracte;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru
gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a),
valoarea contribuției pentru economia circulară prevăzută în
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și
completările ulterioare, pentru cantitățile de deșeuri destinate a
fi eliminate prin depozitare;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
stabilească prin contracte de delegare în sarcina operatorilor de
salubrizare suportarea costurilor aferente achitării contribuției
prevăzute la lit. j) și k) pentru cantitățile de deșeuri municipale
destinate a fi depozitate care depășesc cantitățile corespunzătoare
indicatorilor de performanță prevăzuți în contracte;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
organizeze, să gestioneze și să coordoneze activitatea de colectare
a deșeurilor provenite de la lucrări pentru care nu este necesară
emiterea unei autorizații de construire/desființare potrivit art. 11
din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația să
organizeze, să gestioneze și să coordoneze activitatea de colectare
a deșeurilor provenite de la lucrări de construcții abandonate pe
teritoriul lor administrativ.
Până la 1 ianuarie 2025, autoritățile administrației publice locale
ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz,
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv
asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora trebuie să
organizeze colectarea separată a fracției de deșeuri periculoase
care provin din gospodării, să se asigure ca sunt tratate în
conformitate cu art. 4 și 21 și că nu contaminează alte fluxuri de
deșeuri municipale.
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de
dezvoltare intercomunitară ale acestora cu respectarea art. 16 alin.
(1), (2) și (4) trebuie ca până la 31 decembrie 2023 să organizeze
colectarea separată și reciclarea la sursă a biodeșeurilor sau
colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de
deșeuri.
Asociațiile de dezvoltare intercomunitară, unitățile
administrativ-teritoriale care nu fac parte dintr-o asociație de
dezvoltare intercomunitară, operatorii de salubritate au obligația
de a raporta agenției județene pentru protecția mediului anual în
registrul/registrele instituit/e de ANPM:
a) cantitățile de
deșeuri generate și gestionate, cantitățile de deșeuri reciclabile
colectate separat, inclusiv biodeșeuri, cantitatea de deșeuri
pregătite pentru reutilizare și reciclare, capacitatea autorizată și
utilă a instalațiilor folosind, unde este cazul, anexa IV, partea A,
partea B, punctul III din Decizia de punere în aplicare (UE)
2019/1.004;
b) la cerere, alte informații cu privire la
performanța și funcționarea sistemului integrat de gestionare a
deșeurilor.
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București au
obligația să asigure implementarea la nivel local a obligațiilor
privind gestionarea deșeurilor asumate prin Tratatul de aderare a
României la Uniunea Europeană și pentru respectarea prevederilor
convențiilor și tratatelor internaționale la care România este
semnatară;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
urmăresc și asigură îndeplinirea prevederilor din PJGD și din
programele de prevenire a generării de deșeuri;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
elaborează și alte strategii și programe proprii pentru asigurarea
prevenirii generării de deșeuri și gestionarea sustenabilă a
deșeurilor;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură aprobarea investițiilor în domeniul deșeurilor în acord cu
prevederile planificării în domeniul deșeurilor și al planificării
urbanistice și de amenajare a teritoriului;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale
administrației publice locale, cu persoane juridice române sau
străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri
sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind
gestiunea deșeurilor, în condițiile prevăzute de normele juridice în
vigoare;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
desemnează o persoană din rândul angajaților proprii pentru
urmărirea și îndeplinirii obligațiilor legale privind gestionarea
deșeurilor prevăzute de legislația în vigoare;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul,
neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor,
inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor
legale în vigoare;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul,
neutralizarea și eliminarea finală a deșeurilor periculoase,
provenite din gospodării, pe cheltuiala autorităților administrației
publice locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după
caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, cu
posibilitatea recuperării contravalorii costurilor conform
prevederilor art. 22;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor,
ținând cont de reglementările urbanistice și de cele emise de
Ministerul Sănătății, dotarea acestora cu containere specifice
fiecărui tip de deșeu și dezvoltă în mod corespunzător centrele
înființate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările și completările
ulterioare, pentru a oferi populației posibilitatea de a se
debarasa, fără plată, de deșeuri de hârtie și carton, sticlă, metal,
materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deșeuri de echipamente
electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori, ulei
vegetal uzat și deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilă;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură spații necesare pentru colectarea separată a deșeurilor
periculoase provenite de la populație;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură informarea locuitorilor prin mijloace adecvate și prin
postare pe site-ul propriu cu privire la:
(i) modalitatea de
selectare a deșeurilor în gospodării și de aruncare a deșeurilor în
spațiile prevăzute la lit. h);
(ii) calendarul de ridicare al
deșeurilor, pe tipuri și categorii;
(iii) modalitatea de
gestionare a deșeurilor periculoase generate în gospodării;
(iv)
rezultatele colectării selective a deșeurilor, pe categorii, și a
valorificării acestora;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
acționează pentru refacerea prejudiciului adus mediului în urma
gestionării defectuoase a deșeurilor și asigură prin măsuri adecvate
protecția mediului;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel de comune,
orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București
asigură și răspund pentru monitorizarea activităților legate de
gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală, potrivit
legii.
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București elaborează, adoptă și revizuiesc
PJGD/PMGD;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București coordonează activitatea consiliilor
locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes
județean privind gestionarea deșeurilor;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București acordă consiliilor locale sprijin și
asistență tehnică în implementarea PJGD și a programelor de
prevenire a generării de deșeuri;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București în limitele competenței și în
condițiile legii hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte
autorități ale administrației publice locale, cu persoane juridice
române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți
parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public
privind gestiunea deșeurilor;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București analizează propunerile făcute de
consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru
refacerea și protecția mediului;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București colaborează cu consiliile locale în
scopul respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
Autoritățile administrației publice locale, la nivel județean și la
nivelul municipiului București asigură monitorizarea activităților
legate de gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală.
Autoritățile administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale și ale municipiului București aprobă, prin
hotărâri ale consiliului local/județean/general, măsurile necesare
pentru interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deșeurilor
sau gestionării neconforme cu ierarhia deșeurilor.
Pentru deșeurile generate în gospodăriile populației, autoritățile
administrației publice locale ale unităților
administrativ-teritoriale și ale municipiului București și, după
caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară încheie contracte,
parteneriate sau alte forme de colaborare, în conformitate cu aria
declarată, cu toate organizațiile autorizate care implementează
obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea
îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative care
transpun directivele individuale.
Unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor sau asociațiile de
dezvoltare intercomunitare solicită organizațiilor care
implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a
producătorului acoperirea costurilor de gestionare pentru deșeurile
municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului,
stabilite în baza actului normativ care reglementează fluxul
specific al respectivelor deșeuri, și stabilesc modalitatea prin
care se plătesc serviciile aferente acelor deșeuri, prestate de
operatorii de salubrizare.
Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau unitățile
administrativ-teritoriale sau subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor utilizează sumele
încasate pentru acoperirea costurilor de gestionare pentru deșeurile
municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului
exclusiv pentru scopurile cărora le sunt destinate.
Producătorii și importatorii de uleiuri și lubrifianți sunt obligați
să informeze publicul asupra necesității colectării și despre
beneficiile aduse de valorificarea și/sau eliminarea adecvate a
uleiurilor uzate; informația trebuie amplasată în locuri vizibile la
toate punctele de comercializare și trebuie să conțină următorul
text:
**Acest ulei trebuie predat unui colector autorizat după
utilizare!**
Uleiurile de motor și de transmisie destinate comercializării
trebuie să aibă inscripționat pe ambalaj următorul text: „Acest ulei
trebuie predat unui colector autorizat după utilizare! Este
interzisă amestecarea acestui ulei cu solvenți, lichid de frână și
lichid de răcire. Este interzisă utilizarea acestuia drept carburant
în amestec cu motorină“.:
**Acest ulei trebuie predat unui
colector autorizat după utilizare! Este interzisă amestecarea
acestui ulei cu solvenți, lichid de frână și lichid de răcire. Este
interzisă utilizarea acestuia drept carburant în amestec cu
motorină**
Titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construire
și/sau desființări și producătorii și deținătorii de uleiuri uzate
trebuie să raporteze anual APM, până la 30 aprilie a anului următor
celui pentru care se raportează, conformarea cu art. 17 alin. (7) și
măsurile adoptate potrivit art. 31 alin (1).
Operatorii economici prevăzuți la art. 13 alin. (5) trebuie să
raporteze anual autorității administrației publice centrale cu
atribuții în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale și ANPM,
după caz, măsurile adoptate și progresul înregistrat.
Producătorii care introduc pe piața din România produse reutilizate
care includ atât produse reparate, cât și produse uzate care au
parcurs operația de pregătire pentru reutilizare trebuie să pună la
dispoziția autorității publice centrale în domeniul economiei și
autorităților pentru protecția mediului o evidență cronologică a
cantităților de produse reutilizate, componentelor reutilizate,
deșeurilor rezultate din procesul de pregătire pentru reutilizare,
tipurilor și a beneficiarilor produselor respective potrivit normei
prevăzute la art. 14 alin. (5).
roducătorii și deținătorii de deșeuri prevăzuți la alin. (9), precum
și la art. 48 raportează datele în registrul/registrele instituit/e
de ANPM.
Eliminarea deșeurilor care au făcut obiectul transferului, așa cum
este definit de Regulamentul (CE) 1.013/2006, în spații neautorizate
sau prin constituirea de depozite ilegale;
Colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv
controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor
de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau
brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea
dispozițiilor legale în domeniu;
Comercializarea, abandonarea sau neasigurarea încărcăturii
deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului
României;
Acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea
eliminării, a deșeurilor introduse ilegal în țară sau a deșeurilor
introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și care nu
au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.
Incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect;
Îngroparea deșeurilor;
Eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor
autorizate;
Abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.
Introducerea pe teritoriul României de aparate, instalații,
echipamente, utilaje, substanțe și produse folosite și uzate,
considerate deșeuri în sensul prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie
2006 privind transferurile de deșeuri, cu modificările ulterioare,
și cărora nu le-a încetat statutul de deșeu, conform prevederilor
prezentei ordonanțe de urgență;
Refuzul de returnare în țara de origine a deșeurilor introduse în
țară în alte scopuri decât cel al eliminării și pentru care s-a
dispus măsura returnării de către autoritatea competentă;
Neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea
activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau
eliminare a deșeurilor periculoase;
Introducerea pe sau scoaterea de pe teritoriul României a
deșeurilor, inclusiv în sau din zonele libere, așa cum sunt
instituite prin Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu
modificările și completările ulterioare, cu încălcarea dispozițiilor
legale în domeniu, în cazul în care această activitate intră în
domeniul de aplicare din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, cu
modificările ulterioare, indiferent dacă transportul se efectuează
prin una sau mai multe operațiuni;
Nerespectarea obligației, în cazul confiscării vehiculului, de către
contravenient să transporte, pe cheltuiala sa, bunul care a făcut
obiectul confiscării, la locul de predare în custodie stabilit de
agentul constatator.